Zile de naştere, ştim, aici cu toții suntem vanitoși. Vrem ca petrecerea noastră să fie cea mai cea. Cea mai reușită și cea mai interesantă. Și totuși de multe ori gândim atât de convențional… E momentul să muți focusul și să te privești către viitor. Oferă-le celor dragi o experiență unică, pe care o vor aprecia cu toții, indiferent de vârstă. Castele asediate, universuri fantastice în care să te pierzi fără rezerve, lumi post-apocaliptice care trebuie apărate de inamici necunoscuți și nemaivăzuți, suspans și tensiune la cote maxime. Le poți avea pe toate, ba chiar și mai mult, organizând petrecerea la noi acasă.
La Gateway VR studio, beneficiezi de un spaţiu de joacă în VR generos cu şapte headseturi HTC Vive sau Oculus Rift, calculatoare ultra-performante şi aplicaţii atent alese pentru ca petrecerea ta să fie cât mai reuşită. Dar și de „plasa de siguranță” de care ai nevoie pentru a te lăsa pe deplin purtat de val. Asta pentru că jocul în sine se joacă cu mintea ta, mai mult decât te joci tu cu el.
Ne mândrim cu cea mai prietenoasă echipă, care se va asigura că vei obține cât mai mult de la timpul petrecut pe tărâmul realității virtuale. Suntem pregătiţi cu recomandări şi îndrumări pentru ca experienţele alese să fie cele potrivite pentru grupul tău.
Copiii sunt cei mai fericiţi atunci când se întâlnesc cu tehnologia, aşa că de ce să nu le oferim posibilitatea de a se cufunda cât mai adânc în jocurile care le plac? Jocurile în realitatea virtuală îi fascinează nu doar pentru că îi transpun cu totul într-o lume nouă, ci şi pentru că necesită atenţie sporită şi coordonarea întregului corp pentru a trece la următorul nivel. E cea mai bună metodă de a se juca şi a învaţa în acelaşi timp. Iar mai multe head-seturi înseamnă joacă în echipă şi entuziasm sporit.