Descopera Everest in realitatea virtuala
Chiar dacă avem deja o experienţă în VR cu faimosul vârf, acum avem o întreagă ascensiune pe Everest în realitatea virtuală. Everest VR: Journey to the Top of the World e o serie în realitatea virtuală care ne duce de la baza muntelui până la vârf, într-o istorie emoţionantă, care va ţine utilizatorul cu sufletul la gură şi îi va descoperi frumuseţea celui mai înalt munte din lume.
Everest VR: Journey to the Top of The World are o poveste interesantă în spate: în 2017, cunoscutul alpinist Ueli Steck a murit tragic în timp ce încerca să urce atât pe Everest cât şi pe Lhotse fără ajutorul buteliilor de oxigen. De altfel, mai puţin de 200 de alpinişti dintre cei 4000 care ajuns pe vârf au reuşit să o facă fără ajutorul oxigenului suplimentar. În memoria acestui alpinist, şerpaşul Tenji a început aceeaşi călătorie ca Ueli, pentru a încheia traseul pe care prietenul său îl începuse. Alături de el se afla operatorul Jonathan Griffith, care surprinde fiecare moment al aventurilor lor pentru a atinge Everestul cu ajutorul filmărilor 360.
He really took him under his wing. They were on this project to do it together, so it felt fitting to get Tenji to try and finish up his mentor’s climb in his stead. Everything we hear about Everest nowadays is about the Western conquering hero. I quite like this story because it’s actually putting the sherpa community on the central stage.”
Everest VR: Journey to the Top of the World este disponibilă deja şi începe călătoria în Alpii Francezi, alături de câţiva atleţi montani, inclusiv un pasionat de schi care îşi petrece verile amenajând poteci pentru pasionaţii de biking montan. Pe parcursul următoarelor două episoade, îi vom vedea pe cei care s-au aventurat în a cuceri cel mai înalt vârf de pe planetă – începând cu un traseu într-un sat din Himalaya, până la Everest Base Camp şi apoi pe vârf. Datorită filmărilor 360 la calitate 8K, utilizatorii sunt puşi faţă în faţă, prin talentul lui Griffith, cu pericolul avalanşelor sau cu cel al căderilor în gol. Deloc recomandat celor care suferă de rău de înălţime, pentru că priveliştea vă va da ameţeli sau vă va încânta teribil.
Creatorul acestei experienţe, Jonathan Griffith s-a arătat încântat de idee în primul rând pentru că aşa se vorbeşte şi despre ascensiunea unui şerpa, nu doar a vesticilor care ajung să cucereascca muntele, mai ales că fără aceştia vesticii nu ar avea prea multe şanse în a-i descoperi tainele. În plus, realitatea virtuală nici nu îi permite să altereze imaginile, pentru că s-ar vedea clar că a umblat la umbre sau intensitatea luminii. Această nouă experienţă clar nu va înlocui ascensiunea pe vârf, dar s-ar putea să le creeze utilizatorilor pofta de a face mişcare şi de plimbare prin natură.
“Everest VR is the closest thing that most people will ever get to climbing Everest (for now), but if you actually have your heart set on climbing Everest, it won’t replace that wish—it will just accentuate it. In some way, I think it will help get people out there in nature, give them new ideas and passions. If you’ve managed to immerse me in a location or adventure that completely took my breath away then it’s something that I would want to explore in-person, not something that I’d just tick off the list.”
Experienţa Everest VR: Journey to the Top of the World este deja disponibilă pentru Oculus Quest, Oculus GO şi Samsung Gear VR prin intermediul Oculus TV. Dacă v-a convins, puteţi să încercaţi o ascensiune proprie cu o altă aplicaţie în VR, care va duce direct pe cel mai înalt vârf din lume.