08ian.

Australienii invata despre incendii de vegetatie in realitatea virtuala

Autorităţile australiene au produs şi lansat un film în realitatea virtuală prin care să îşi ajute cetăţenii să se pregătească pentru incendii de vegetaţie. De altfel, la începutul lui 2018 Australia trece printr-un val de căldură, cel mai mare din ultimii ani, în care temperaturile au ajuns şi până la 47,5 grade celsius. Asemenea condiţii atmosferice nu fac decât să crească riscul incendiilor de vegetaţie, iar autorităţile oferă o metodă „safe” de a-şi învăţa cetăţenii cum să procedeze în asemenea momente.

incendii de vegetatie VR

Programul cuprinde trei posibile scenarii şi cea mai bună modalitate prin care cei care se afla într-o asemenea situaţie pot răspunde. Rezidenţii pot alege să plece din calea focului şi să caute adăpost sau să rămână şi să lupte pentru a-şi apăra casele. Filmuleţul se regăseşte mai jos şi pe lângă imagini, include sunete foarte reale, aşa că cei care sunt uşor impresionabili sau cei care au trecut prin experienţe similare au fost avertizaţi să nu îl încerce.  În filmuleţ apare, spre exemplu, o casă înconjurată de flăcări, în care respiraţia devine dificilă din cauza fumului, iar totul trosneşte în jur.

Bushfire Virtual Reality Experience

Take two minutes to safely experience three likely fire scenarios on an Extreme Fire Danger Rating day, as fire surrounds a virtual home and includes many elements of a fast approaching bushfire such as ember attack, radiant heat, low oxygen levels and lack of visibility due to smoke. If a bushfire threatened your home, would you know what to do? There’s no questioning the facts, leaving early on high risk days before a bushfire starts is always the safest option. You should always monitor warnings on high risk days and check Fire Danger Ratings daily throughout summer. Be prepared: http://emergency.vic.gov.au/prepare/#fire/preparing-for-firesWARNING: This is a replicated bushfire scenario. Having a reaction to the experience is likely and forms part of the learning exercise, however, some people may be adversely affected, so it is recommended that you do not participate if you have suffered, or are currently impacted by any physical or mental health conditions.

Posted by Vic Emergency on 3 Ianuarie 2018

Ideea australienilor nu ni se pare deloc ieşită din comun, dacă luăm în considerare că şi americanii au gândit ceva similar pentru pregătirea pompierilor. Utilizările realităţii virtuale devin din ce în ce mai variante, iar această tehnologie se regăseşte acum şi în domeniul educaţional. Aplicaţiile practice ale realităţii virtuale o recomandă nu doar pentru genul acesta de programe ci şi în şcoli sau chiar în închisori, unde deţinuţii se pot familiariza cu tehnologia pe care o vor întâlni când îşi vor încheia pedeapsa.

ABOUT THE AUTHOR

didi
COMMENT (3)
Simulator de atacuri armate in realitatea virtuala, pentru profesori si elevi / ianuarie 10, 2018

[…] Rolurile disponibile sunt de profesor, poliţist sau atacator, care poate fi chiar un student, iar pe măsură ce scenariul se desfăşoară, fiecare poate învăţa cum să se apere, să construiască baricade sau să blocheze accesul. Nu e primul program în realitatea virtuală care are o aplicaţie cât se poate de practică. Ceva similar a fost lansat şi de australieni, dar cu scopul de a-şi educa cetăţenii să facă în cazul incendiilor forestiere. […]

Răspunde
Experimenteaza un uragan in realitatea virtuala cu o noua aplicatie / mai 28, 2018

[…] Pentru realizarea acestei experienţe, facultatea a apelat la EdTech, în timp ce profesorul Jase Bernhardt, specializat în Geologie, Mediu şi Sustenabilitate a oferit cadrul ştiinţific pentru realizarea cât mai realistă şi corectă a aplicaţiei. Mai departe, el îşi doreşte să creeze experienţe similare pentru alte situaţii de vreme extremă, precum tornadele, iar acestea să fie de folos locuitorilor pentru a înţelege mai bine la ce să se aştepte, cum să se pregătească şi poate, chiar să ceară schimbări în politica guvernamentală în ceea ce priveşte avertizarea în asemenea situaţii.  Noi v-am mai povestit despre experienţe asemănătoare produse de australieni pentru avertizarea în cazul incendiilor de vegetaţie. […]

Răspunde
The Weather Channel foloseste realitatea mixta pentru a prezenta vremea / septembrie 6, 2019

[…] de training. Pentru dezastre naturale s-a folosit şi realitatea virtuală, cum a fost cazul unui training în caz de incendii de vegetaţie, lansat de către australieni. O altă experienţă de VR le arăta oamenilor cum e într-un uragan […]

Răspunde

Leave A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.