dallas cowboys
23sept.

Fanii se pot poza cu jucatorii preferati in realitatea augmentata

Fanii echipei de fotbal american Dallas Cowboys se pot fotografia acum cu jucătorii preferaţi în realitatea augmentată. Fotografiile sunt realizate într-un chioşc special amenajat în cadrul stadionului echipei Dallas Cowboys, iar fanii pot lua acasă un suvenir cât se poate de aproape de realitate.

Titlul experienţei este Pose with the Pros şi a fost lansată odată cu deschiderea noului sezon de fotbal, iar chioşcul a fost plasat în lobby-ul stadionului de 80.000 de persoane. Fanii care vor să ia acasă un asemenea suvenir nu trebuie să facă altceva decât să îşi aleagă jucătorul preferat, prin intermediului ecranului touch, şi apoi să se pună poziţie. Odată aflaţi în cadru, sportivii vor apărea în aplicaţie, iar poza realizată poate fi imediat share-uită pe reţelele sociale de către fanii entuziasmaţi şi nerăbdători.

Însă aceasta nu este singura experienţa pe care fanii o pot testa pe stadion – statui volumentrice în 3D, care pur şi simplu domina zona, animaţii 3D cu cele mai spectaculoase eseuri, dar şi imagini din cadrul partidelor, prezentate în realitatea augmentată, pe care fanii le pot urmări prin intermediul telefoanelor Galaxy S10 plasate prin stadion. Toate aceste experienţe sunt realizate cu ajutorul tehnologiei 5G, pe care cei de la AT&T o promovează intens şi care este deja viitorul pentru Internet of Things.

dallas cowboys

“These new fan experiences and the opportunities for the Dallas Cowboys organization are exactly why we’re excited to bring 5G to one of the largest, most technologically advanced entertainment venues in the world. “We’re combining the physical and digital worlds to create a world-class experience for fans, and sports provide a perfect example of how our business-first 5G strategy will bring value to consumers. We’re paving the way for how immersive fan experiences could be built in venues across the country as our 5G network continues to grow, a declarat reprezentatul AT&T.

Evident, reţelele 5G nu vor face altceva decât să crească aportul de experienţe în realitatea virtuală, pentru că rularea de asemenea aplicaţii are nevoie de o largă banda de internet. Sportul este unul dintre primele domenii care foloseşte realitatea virtuală pentru mai multe aplicaţii – de la antrenamente şi momente de pregătire pentru meciuri, până la entertainment pentru fani. Sporturi precum hockey, wrestling sau chiar momente de la Jocurile Olimpice au folosit realitatea virtuală pentru a oferi fanilor ceva în plus.

ABOUT THE AUTHOR

didi

Leave A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.