BBC vine cu un documentar despre Nil in realitatea virtuala
BBC oferă din în ce în mai mult conţinut pentru VR, iar de data asta ne oferă un documentar despre Nil in realitatea virtuala, Damming the Nile. Britanicii ne introduc într-o poveste complicată a construirii unui baraj pe râul african, motiv de dispută între Egip şi Etiopia.
BBC, prin VR Hub, oferă celor pasionaţi de ceea ce se întâmplă în lumea din jurul nostru ocazia să afle şi să înţeleagă mai bine esenţa conflictului dintre Egip şi Etiopia. Aceştia îşi doresc construirea celei mai mari hidrocentrale din Africa, cea care le-ar oferi curentul electric atât de necesar, însă egiptenii îl văd că o ameninţare la suveranităţii lor. BBC explorează această problemă în cadrul unui documentar cu o poveste imersivă şi captivantă, care pune pe tapet problemele politice, atât de greu de înţeles fără o perspectivă geografică, pe care o găsim fix cu ajutorul realităţii virtuale.
Corespondentul din Africa al BBC, Alastair Leithead spune că slujba lui este să ducă oamenii în locuri noi şi să îi facă să înţeleagă, oferindu-le şi un context, iar cu ajutorul realităţii virtuale, cei care urmăresc programul au întreaga perspectivă.
As a foreign correspondent, my whole job is to take people to new places and give context and understanding. “By taking audiences to Ethiopia, Sudan and Egypt, viewers can explore these issues up close for themselves, and understand the politics of the Nile through a new perspective.”
Odată cu acest nou documentar despre Nil in realitatea virtuala, privitorii vor avea o perspectivă de ansamblu asupra fluviului, dar şi o randare asupra construcţiei viitoare şi felului în care impacteaza mediul înconjurător. Damming the Nile este disponibil deja pe aplicaţia de Oculus a celor de la BBC şi nu este primul pe care britanicii îl oferă. Prin intermerdiul hub-ului lor de VR, au venit cu mai multe experienţe, pentru că aşa cum o spun chiar ei, nu se poate separa conţinutul editorial de tehnologie:
“We’re understanding that you can’t separate editorial and creative from the technology,” said Zillah Watson, head of VR at BBC. “It’s a multidisciplinary team — all people bridge both worlds — where previously tech and creative were separate.”
BBC nu sunt singurii care fac documentare în realiteatea virtuală, ceva similar am văzut şi de la producătorii televiziunii Al Jazeera, care au venit recent cu Oil in Our Creeks. În plus, departamentul de VR al celor de la BBC a realizat Life in VR, o animaţie despre adâncurile mărilor şi chiar o aplicaţie în realitatea augmentată care să însoţească noua lor serie, Civilisations. Producătorii sunt conştienţi că dacă oferta pentru realitate virtuală nu include ceva de calitate, aceasta nu poate ajunge în mainstream ca jucător important.