16nov.

Fanii NFL vor putea revedea momentele cheie ale meciurilor in realitate virtuala!

NFL  şi Intel pun la dispoziţia  fanilor fotbalului american experienţele imersive ale celor mai tari momente din câteva din jocurile din 2017

Nu se compară nimic cu sentimentul participării la un joc din liga NFL, dar un conţinut revoluţionar post meci va aduce din ce în ce mai mulţi fani ai fotbalului împreună. Tehnologia VR de ultimă generaţie transpune fanii direct pe teren pentru a putea vedea cele mai bune momente ale jocului din mai multe perspective cheie.

NFL s-a asociat cu Intel pentru a crea experienţele de realitate virtuală pentru 5 jocuri selectate din sezonul 2017. În loc să privească doar jocul, fanii pot fi alături de gazda meciului şi de specialistul de analiză al jocului, putând viziona faza respectivă chiar de pe teren.

„Aducem fanii pe stadioane prin realitate virtuală, oferindu-le şansa să trăiască meciul într-o manieră imersivă, total diferită de experienţă clasică de a privi meciul pe un ecran 2D”, spune David Aufhauser, managing director al Intel Sports Group.

 

NFL
NFL True View

Downloadează Intel True VR

Aplicaţia Intel True VR este gratuită, iar prin intermediul ei, fanii NFL pot avea o viziune spectaculoasă a meciurilor. Cu ajutorului headsetului fanii pot schimba unghiurile de vedere şi analiza cu de-a amănuntul fiecare clipă.

„True VR le permite fanilor să experimenteze povestea jocului”, mai povesteşte Aufhauser. „Te poţi juca cu diferite unghiuri şi locuri – de la margini la diverse zone ale terenului”, continuă acesta.

Pentru meciurile de pe stadioanele echipate cu tehnologia freeD, fanii pot vedea şi diverse momente redate în 360.

Cum funcţionează?

Pentru a captura cele mai interesante momente, camere speciale sunt plasate în diverse poziţii de pe stadioane. Fiecare „pod” este echipat cu 6 perechi de lentile (sau 12 camere) care capturează o vedere stereoscopică – 180 de grade de acţiune, dar şi de adâncime pentru ca privitorii să simtă că fac parte cu adevărat din eveniment.

Despre aplicaţia True VR

True VR a fost dezvoltat atunci când Dr. Sankar (Jay) Jayaram, chief tech officer la Intel Sports şi fan declarat al Seattle Seahawks s-a întrebat: „Ce ar fi dacă ai putea folosi realitatea virtuală pentru a plasa oamenii pe stadion, să privească meciul? Ce ar fi dacă ai putea aduce o experienţă live de VR pentru spectatorii din toată lumea?”

Citeşte mai multe despre tipurile de căşti de realitate virtuală disponibile pe piaţa aici.

Jayram are legătură cu realitatea virtuală de ceva vreme. El şi soţia sa, Dr. Uma Jayaram, conduceau Virtual Reality and Computer Integrated Manufacturing Lab din cadrul Universităţii de Stat din Washington, unde erau amândoi profesori.

„Ni s-a spus că VRul live era imposbil de realizat”, povesteşte Jayaram. „Nimeni nu îşi putea imagina modalitatea prin care aveam să procesăm datele în timp real.”

Ca prima tentativă, echipa a instalat o serie uriaşă de echipamente la jocul NBA din 2010.

„Ne-a luat o lună şi jumătate să procesăm datele necesare producţiei a 5 minute de redare a jocului”, mai povesteşte Jayaram. „Într-un meci tipic am putea să capturăm între 40 şi 50 gigabiţi pe secundă. Este suficientă informaţie să îţi umple memoria smart phone-ului în 8 secunde. (…) „Inginerii noştri au avut un volum de lucru colosal în acest proces în care aveam să ne dăm seama cum putem potenţa utilizarea procesoarelor, plăcilor grafice şi algortimilor necesari acestui proces”.

ABOUT THE AUTHOR

Andreea
Life is full of beauty. Notice it. Notice the bumble bee, the small child, and the smiling faces. Smell the rain, and feel the wind. Live your life to the fullest potential, and fight for your dreams
COMMENT (2)
VR News Pill 4 Jan 2017 - Gateway VR / ianuarie 4, 2018

[…] ce NFL a lansat posibilitatea de a vedea unele meciuri în 360, acum o echipă americană de fotbal le oferă fanilor posibilitatea de a fi chiar în mijlocul lor […]

Răspunde
Urmareste Jocurile Olimpice de Iarnă in realitatea virtuala / ianuarie 12, 2018

[…] realitatea virtuală, în curând şi cele de wrestling vor putea fi trăite în VR, alături de meciurile de fotbal american, iar dacă vreţi să faceţi sport, inclusiv la studio avem o selecţie de jocuri […]

Răspunde

Leave A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.