marina americana
08aug.

Marina americana foloseste realitatea augmentata pentru combat training

Marina americana va da startul unui program de combat training care foloseşte realitatea augmentată pentru a simula situaţii de luptă, cu ajutorul headseturilor Magic Leap si sistemului TRACER.

Soldaţii vor purta un heaset de realitatea augmentată care le va simula un training într-un mediu gândit să îi pregătească pe cei care se afla pe mare. Sistemul TRACER foloseşte mai multe tehnologii pentru a simular diferite situaţii în care soldaţii sau marinarii se pot afla – headsetul Magic Leap este legat la un procesor aflat într-un ghiozdan pe care aceştia îl poartă în spate, împreună cu o armă care foloseşte haptic feedback, inclusiv pentru a simula reculul pe care îl are atunci când se trage, sistem de urmărire a mâinii şi un software nou dezvoltat, gândit special pentru a oferi o experienţă imersiva.

Intial, acest program a fost gândită pentru armată, însă odată descoperit potenţialul pe care TRACER îl are în cadrul trainin-ul soldaţilor, acesta a fost reconfigurat conform cerinţelor Marinei, alături de Magic Leap şi Haptech Inc. Marină se arătă încântată de aceste noi tehnologii şi avantajele unui training mult mai rapid şi poate şi mai eficient, datorită multitudinii de scenarii care pot fi folosite într-un training.

If you look at the training systems throughout the navy, we’re still using a lot of legacy traditional training methodologies. We have limited time to get the sailors the training that they need. AR and VR technology and some of the emerging peripheral devices and capabilities that come along with those are gonna allow for training scenarios that we’ve never been able to train to before.”

Marina americana nu este singura care foloseşte acest gen de training, şi britanicii merg pe realitatea augmentată pentru training în tactici de luptă, iar Forţele Aeriene Australiene încearcă să vadă cum ar putea folosi AR în aplicaţiile defensive.  Mai mult, armata S.U.A a comandat recent peste o sută de mii de dispozitive HoloLens pentru trainingul soldaţilor în cadrul programului Integrated Visual Augmentation System, care oferă date în timp real direct pe zona lentilelor.

Programul de training e suficient de complex, oferind posibilitatea de a schimba rapid scenariile de luptă, forţele cu care se confruntă şi cât de periculoase sunt. Soldaţii pot oferi şi instrucţiuni pe care apoi personajele din realitatea augmentată le executa, iar întreaga experienţă este înregistrată pentru ca apoi soldaţii să vadă cum s-au descurcat şi să îşi evolueze performanţă.

Armata şi Marina S.U.A. nu sunt primii care optează pentru training în realitatea augmentată şi virtuală, am văzut-o întâmplându-se în sectorul privat. Companii precum Shell, grupul VAG, AUDI folosesc deja trainingurile în realitatea virtuală, iar Walmart chiar a ajuns să facă selecţia viitorilor manageri utilizând programe de VR.

ABOUT THE AUTHOR

didi
COMMENT (1)
Ford si Bosch folosesc realitatea virtuala pentru mecanicii Mustang Mach-E / februarie 17, 2020

[…] ajuns să fie din ce în ce mai prezente: le-am văzut la şoferii de autobuz din Dubai, dar şi la armata americană şi chiar la AUDI, unde tehnicienii învaţă să monteze noul model în […]

Răspunde

Leave A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.