NBA, inca o liga prezenta in realitatea virtuala
NBA se alătură celor de la NFL, WWE şi Jocurile Olimpice şi aduce meciurile de baschet în realitatea virtuală. Alături de Intel şi în parteneriat cu reţeaua tv TNT, s-a lansat o aplicaţie de VR în care fanii sportului se vor putea uita la partide, momente importante şi recapitulări.
Aplicaţia a fost lansată chiar în acest weekend, la timp pentru partida All Stars şi include tehnologia Intel True VR pentru a oferi o experienţă imersiva completă, care simulează prezenta în sală ca spectator al meciului de baschet. Aplicaţie în sine este gratuită, dar cei care vor să vadă meciuri întregi vor trebui să folosească credenţiale oferite de providerul de cablu, este disponibilă pe mai multe platforme VR şi se poate cumpăra din Google Play şi Oculus Store.
După acest All Stars weekend, aplicaţia va avea disponibile mai multe jocuri în VR în fiecare săptămână, acestea fiind filmate prin intermediul a patru camere high definition Intel True VR, numai bune pentru a alege din ce unghi să urmăreşti acţiunea. Pe lângă meciuri, utilizatorii vor putea să revadă momentele importante şi comentarii din studioul TNT. Nu este singura aplicaţie de gen, cei de la NextVR, care au o mulţime de alte sporturi disponibile în realitatea virtuală, au venit cu meciuri în VR încă de anul trecut.
Fanii baschetului pot urmări pe Samsung Gear VR şi pe Google Daydream peste 20 de partide pentru un abonament de 200 de dolari sau să plătească 7 dolari pentru fiecare partidă pe care îşi doresc să o vadă. De altfel, NBA au fost printre primii care în 2016 au oferit un meci săptămânal în VR, pentru că din 2017 să vină cu întreg sezonul în realitatea virtuală pentru abonaţi. Cei de la NFL au venit tare din urmă, apoi şi WWE, tot într-un parteneriat cu NextVR. Fanii sporturilor de iarnă au putut să se bucure de ele în VR pentru că Jocurile Olimpice au fost disponibile în realitatea virtuală fie prin aplicaţia celor de la Eurosport, fie prin NBC.