Viziteaza Catedrala Notre-Dame in realitatea virtuala
Catedrala Notre-Dame de la Paris e unul dintre cele mai vizitate obiective turistice capitalei Franţei, iar acum cei care nu au avut timp, chef sau nici măcar nu au ajuns până acolo, o pot vizita în realitatea virtuală.
The Man Behind Notre-Dame e titlul unei experienţe de 8 minute în 360 de grade, realizată de către Targo. Turul în realitatea virtuală include detalii interesante, unele la care oamenii nu au acces în mod obişnuit: turnurile, sacristia, birourile şi chiar acoperişul, toate sunt incluse în această plimbare în care ghid este chiar rectorul catedralei.
De altfel, realizatorii acestui tur virtual şi-au dat seama încă de când l-au cunoscut că Patrick Chauvet, protopopul Catedralei, că el este omul potrivit pentru a realiza această experienţă.
We met the Rector of the cathedral and it clicked: he was the man who was going to open the closed doors of the cathedral and share its secrets to our audience,” spune regizorul Rochereuil.
Construcţia catedralei a început la 1160 şi a devenit cunoscută mai ales datorită romanului Cocoşatul de la Notre-Dame, scris de Victor Hugo, iar monumentul gotic atrage anual o mulţime de turişti curioşi să îi afle poveştile şi să mai bifeze unul dintre obiectele turistice ale Parisului. Acesta a fost şi unul dintre motivele pentru care cei de la TARGO au ales să vină cu o asemenea experienţă în realitate virtuală, catedrala de la Notre-Dame fiind un simbol şi pentru credincioşi şi pentru cei doar curioşi.
“In our modern societies, we constantly question our cultural heritage but the Notre Dame Cathedral creates a sort of magnetic consensus, even among nonbelievers. Notre Dame speaks to everyone. It goes way beyond religion, and we wanted to know why,” a continuat regizorul Chloé Rochereuil.
Producătorii au mizat şi pe faptul că ajung până în vârful catedralei, lângă clopote şi gargui, acolo unde vizitatorii obişnuiţi nu au acces, iar cu această ocazie le pot oferi îndeplinirea, măcar virtuală, a unui vis. Experienţa The Man Behind Notre-Dame este acum disponibilă pe Samsung VR, Inception VR, Littlstar, CineVR, Veer VR, Oculus Video şi MYTF1VR, dar şi on-line pe Youtube şi Facebook. Nu e prima experienţă de acest gen de care avem parte, inclusiv în Paris se găsesc tururi de realitate virtula care îi duc pe turişti pe deasupra celor mai importante edificii ale capitalei franceze. Alte ţări au venit cu alte idei pentru a le oferi turiştilor o perspectivă istorică asupra zonelor pe care le vizitează, cum ar fi cazul Croaţiei sau al Egiptului.