TEDx: Uncommon Sense 2017
Pe 22 Noiembrie am avut ocazia de a participa la un eveniment special: TEDx Uncommon Sense 2017.
Fanii discursurilor marca TED au luat parte la cel mai mare eveniment TEDx (eveniment organizat sub licență independentă TED) din estul Europei. 16 momente inedite de pe scenă au adus în fața publicului oameni de succes din România și de peste hotare, oameni care au ales abordări neconvenționale pentru realizări de excepție din domeniul tehnologiei, educației, designului, științelor sau artelor.
Tema de anul acesta, UNCOMMON SENSE, a sărbătorit neconvenționalul ca forță creatoare.
În timp ce bunul simț în mod clasic reprezintă abilitatea de a percepe și de înțelege lucrurile împărtășite de toată lumea, există acei oameni care își imaginează mai mult, văd mai mult și fac mai mult.
Sunt oamenii care privesc lumea complet diferit de majoritate.
Sunt the Game Changers, cei care schimbă regulile jocului, cei care își folosesc resursele și pasiunea pentru binele celor din jurul lor și nu numai. Inovatorii, cei care distrug rutina și sărbătoresc prin fiecare descoperire.
Sunt alchimiștii comunului. Aceștia sunt indivizii care transformă societățile. Sunt revoluționarii care combat preconcepțiile și ajută la evoluție.
Cu toții au ceva în comun: the Uncommon Sense.
Gateway VR studio aplaudă și susține cât mai multe astfel de idei și inițiative. A fost o deosebită plăcere să participăm la această ediție a TEDx, să luăm contact și să povestim câte ceva cu publicul minunat care ne-a vizitat standul pentru a pătrunde în lumea viselor. Imaginația este limita iar realitatea virtuală nu face decât să dea aripi imaginației tale și să te aducă mai aproape de realizarea a ceea ce ți-ai propus.
Am avut ocazia să ascultăm câțiva din speakerii invitați și am fost deosebit de plăcut impresionați. Probabil că favoritul meu a fost Bill Carney. Bill carney este un consultant de marketing de renume mondial, originar din New York, dar care și-a petrecut o treime din viață în Africa, o treime în Europa și ultima în SUA.
Cel mai puternic și impresionant speech a fost cel al Alexandrei Furnea, supraviețuitoare a incendiului din Colectiv. O femeie absolut incrediblă, a cărei poveste dacă nu o știți vă invit să o citiți aici.
Mie mi-a plăcut foarte mult la TEDx UNCOMMON SENSE și sper sa avem parte de cât mai multe evenimente de acest gen. Să reușim să ieșim din zona de confort, să schimbăm în bine lumea din jur și pe noi înșine.
Între timp vă așteptăm la Gateway VR Studio să testați noutățile pe care vi le-a lăsat Moș VR sub bradul nostru virtual. Dacă nu știați, v-am pregătit și o tombolă! Mai multe detalii găsiți aici!
#comeplayatgateway și fiți cu minte! 🙂