Viitorul educatiei este realitatea virtuala
În ultima vreme, la nivel internaţional au avut loc mai multe conferinţe şi forumuri pe teme educaţionale, iar VR-ul a fost prezent la fiecare dintre ele. Nu e deloc surprinzător pentru că viitorul educatiei este realitatea virtuala, ca formă de predare şi prezentare.
La momentul actual, impactul realităţii virtuale în educaţie este destul de mic, iar statisticile din SUA spun că sub 5% dintre profesori folosesc această tehnologie în predarea la clasă. Totuşi, interesul educatorilor pentru VR există, problema fiind în continuarea fondurile pentru achiziţionarea unor dispozitive performante şi suficiente pentru numărul de elevi de la o clasă. Conform unor studii, elevii s-au arătat interesaţi şi entuziasmaţi în a folosi realitatea virtuală în cadrul procesului de învăţare, iar cei care au încercat-o au spus că au reuşit să reţină şi să înţeleagă mai bine noţiunile care le-au fost predate.
Mai mult, experienţele practice schimba paradigma în care elevul doar ascultă ce i se spune sau citeşte din manual şi ajunge să descopere singur, ceea ce înseamnă că va asimila mult mai bine unele noţiuni. Mai mult, cei cu talent la desen se vor putea manifesta artistic mult mai uşor prin intermediul unor aplicaţii precum Google Tilt Brush, care acum are şi două nivele de dificultate, plus noi pensule.
Învăţământul începe deja să experimenteze cu tehnologia, cel mai bun exemplu fiind numeroasele aplicaţii în realitatea augmentată destinate viitorilor medici şi chirurgi, care le permit să vadă şi să înţeleagă mai bine organismul uman. Pe lângă asta, realitatea virtuală a început să fie folosită în diferite terapii, idee aflată încă la început şi la nivel experimental, dar care e promiţătoare pentru viitor. Evident, unii educatori şi-au manifestat retincenţă în privinţa acestei tehnologii, spunând că elevii îşi vor pierde rapid interesul în această şi, în plus, încă nici nu există studii clare care să arate cum impacteaza realitatea virtuală procesul de învăţare şi copiii în general. Un alt dezavantaj ar fi faptul că încă nu există foarte multe aplicaţii destinate materiilor practice, ştiinţă, tehnologie sau matematică, însă există o mare diversitate pentru cele umane.
Totuşi, un studiu publicat de către Stanford University spune că în următorii 15 ani, aceste noi tehnologii, printre care Inteligenţa Artificială, adaptive learning sau analytical learning se vor regăsi în orele de curs. Experţii considera că până în 2030 mediile virtuale vor fi mult mai bine dezvoltate, iar elevii şi studenţii se vor putea imersa complet pentru a studia şi alte materii decât cele disponibile acum.
Astfel profesorii pot alege dintr-o largă paleta de experienţe, iar mai jos vă oferim câteva idei.
Cei de la Victory VR creează propriile lor aplicaţii şi experienţe destinate elevilor de la clasele a cincea pană la a opta şi acoperă domenii precum fizică, biologia, ştiinţele naturii sau anatomia, însă acestea sunt disponibile doar contra-cost. Totuşi, pentru un start în această zonă şi ca să vă convingeţi puteţi încerca Adventures in Space: Black Holes and Beyond, care este disponibil gratis pentru Oculus Rift sau Windows Mixed Reality, şi reprezintă o ocazie numai bună pentru că elevii să înţeleagă mai bine fenomenul găurilor negre. Dacă adăugaţi la asta şi o tură cu experienţa Overview, copiii pleacă acasă cu o lecţie despre univers şi planeta gata învăţată.
O altă experienţă utilă este Google Expeditions, prin care copiii se pot plimba pe la Everest Base Camp sau Taj Mahal până la Burj Khalifa sau Machu Picchu. Ora de geografie va deveni mult mai interesantă, iar genul acesta de aplicaţii sunt un bun stimulant pentru copii, pentru a-i face să discute pe tema la oră şi de a le stârni entuziasmul în a descoperi locuri noi, care altfel sunt foarte dificil de văzut cu o clasă întreagă.
Până şi cei de la Discovery au ceva pentru copii şi departamentul educaţional, iar aplicaţiile şi filmuleţele lor sunt gratis. Tot ce e nevoie la clasa e de headseturi VR sau, mai bine, de o excursie de o zi la Gateway VR, unde elevii vor putea învăţa despre lumea animalelor, se vor întâlni de aproape cu elefanţii sud-africani sau cu balenele uriaşe de pe coastele Mexicului.
La studio mai puteţi încerca o serie de aplicaţii interesante, precum Apoll0 11 VR, care îi va pune pe cei mici în „papucii” lui Neil Armstrong, sau Google Tilt Brush, care le permite să deseneze tot ce le trece prin minte şi apoi să se laude cu lucrările lor în galeria Poly. Mai mult, Gateway VR oferă un program educaţional separat, Reach VR, gândit pentru copiii care vor să înveţe lucruri noi şi interesante cu ajutorul realităţii virtuale, să experimenteze noţiuni despre care au auzit la şcoală şi să exploreze lumea fix aşa cum îşi doresc, doar printr-o simplă apăsare de buton.