Ready Player One. Yay, în sfârșit un film care îndrăznește să scoată în evidență partea pozitivă  a realității virtuale! Noul film al lui Steven Spielberg este despre modul în care oamenii folosesc VR-ul pentru  a evada din iadul de pe pământ. În plus, ni se promite că filmul nu va semăna cu Matrix. Să vedem!

Ready Player One! Este anul 2045 și Pământul a fost îngenunchiat de schimbările de climă catastrofale, de o criză de energie, foamete, sărăcie, boli și războaie. Nimic neașteptat până acum, având în vedere stilul nostru de viață.  Toate temerile noastre se adeveresc și ajungem să trăim o distopie.

Aceasta este premisa filmului Ready Player One, opera SF din 2011 a lui Ernest Cline și acum filmul lui  Steven Spielberg. Wade Watts, protagonistul nostru se naște într-o generație care se simte nedreptățită de realitatea actuală. Singura alinare a acestei generații este OASIS (oaza), o rețea de realitate virtuală globală. Folosind o pereche de ochelari și un set de mânuși cu feed-back haptic, aka tactil, (despre care poți afla mai multe aici), Wade și milioane ca el pătrund zilnic în acest univers.

Creat de geniul programator James Halliday, OASIS și-a început inițial existența ca un joc video în care jucătorii își alegeau avatare, aveau de îndeplinit aventuri, lăsând lumea reală în urmă. Nu foarte diferit de ceea ce se întămplă acum, minus haosul din lumea reală.  A îți ucide șeful era una dintre cele mai îndragite activități ale jocului. Ready Player One, mesajul care întâmpină jucătorii când se loghează în lumea virtuală, este o referință la jocurile de tip arcade ale anilor 80, cele care funcționau pe bază de monede, decadă la care se face referință destul de frecvent în carte.

Odată cu colapsul Pământului, OASIS a devenit  mai mult, un substitut pentru societate. Wade merge la școală în simulator în timp ce mama lui lucrează 2 joburi: telemarketer – se pare ca este un job de viitor 🙂 – și escortă într-un bordel online.  Ca restul de alte milioane de utilizatori, Wade descoperă un scop aparte în OASIS: vânătoarea pentru Oul de Paște al lui Halliday, o comoară ascunsă în lumea virtuală. Toți cei care speră să îl găsească trebuie să fie un  fel de tocilar și să împărtășească pasiunea lui Halliday pentru cultura pop a anilor 80. Cel care descoperă Oul va moșteni nu numai averea imensă a creatorului, dar și controlul lumii virtuale.

 

Wade își petrece nopțile jucând  Galaga, un arcade clasic al anilor 80 și citind X-Men comics  – storcit între un perete al micii sale rulote și un uscător, fiecare referință sau informație nouă dobândită ridicându-i nivelul performanței în simulator. Pentru el OASIS reprezintă o portiță de scăpare într-o realitate mai bună.

Alternativ,  Matrix  prezintă realitatea virtuală ca pe o formă de închisoare senzorială. Într-una din cele mai renumite scene putem vedea ce s-a ales de rasa umană. Încă din pruncie oamenii sunt închiși în mici celule, ținuți în viață de țevi intruzive, conectați la codul matricei. Milioane de oameni, unii lîngă alții, dar totuși separați. Este coșmarul suprem al realității virtuale: virtualul a surclasat realul și a izolat individualul. Ceea ce este cu adevărat teribil este ca oamenii nu sunt conștienți de încarcerearea lor.

 

În timp ce Matrix – să sperăm – că reprezintă cel mai groaznic scenariu petru viitorul realității virtuale, nu este singurul film care tratează cu suspiciune subiectul.

Paralelele sunt evidente în filmul care datează din 1992, The Lawnmower Man.  Bazat pe o nuvelă scurtă a geniului Stephen King, filmul îl are ca actor principal pe Pierce Brosnan care joacă rolul briliantului, dar oarecum țăcănitului Dr. Lawrence Angelo care folosește lumi virtuale pentru a explora mințile cimpanzeilor. Când cimpanzeul său de teste se dovedește a avea comportament criminal, acesta își duce munca la un alt nivel: începe experimentele pe Jobe, un om care are dificultăți de învățare, fiind și cel care îi tunde peluza (de unde și titlul filmului).

Asemenea filme, deși super interesante, nu țin cont de faptul că deși realitatea virtuală scufundă utilizatorul într-o lume artificială, nu trebuie musai să îl și izoleze.  Într-unul din episoadele binecunoscutului serial Black Mirror, (pe care dacă nu l-ai văzut te sfătuim să o faci), San Junipero, ne-a oferit un scenariu cu ceva mai multă speranță. În viitorul apropiat cei vârstnici evadează într-un univers simulat unde sunt tineri (este permanent anul 1987) și se întâlnesc cu alți vârstnici care se apropie de finalul vieții.

 

Black Mirror are talentul de a ne oferi viziuni terifiante ale unui viitor distorsionat de tehnlogie, dar de data aceasta explorează potențialul de a uni oamenii și de a crea un nou fel de comunitate. Este o poveste de dragoste neobișnuită în care personajul principal, Kelly, alege să rămână în orașul virtual și după moartea sa, supraviețuind astfel corpului său, conștiința sa fiind transferată în digital, pe un server. Aici va fi mereu tânără, fericită, înconjurată de cei pe care îi iubește. Simularea devine o formă de viață eternă.  Bineînțeles că subiectul naște o serie de întrebări legate de existența noastră sau de cât ai putea rezista într-un astfel de rai. Ți-ai dori cu adevărat veșnicia , oricât de promițătoare?

La începutul cărții Ready Player One, Wade ne dezvaluie că s-a uitat la toate cele 180 de episoade ale sitcomului anilor 80, Family Ties. ” Stând singur în întuneric, privind showul pe laptop, mi-am imaginat că trăiesc în acea casă caldă și luminoasă și că acei oameni zâmbitori și înțelegători sunt familia mea”.  Cât timp vor exista forme de entertainment – literatură, TV, filme, jocuri – vor exista și metode de evadare din realitate, dar efectul lor este fictiv. Deși Wade se indentifică puternic cu personajele sitcomului și cu lumea lor, acesta caută ceva mai imersiv și substanțial.

Halliday crease OASIS ca un joc online multiplayer de tip masiv, un spațiu virtual menit să aducă oamenii mai aproape unii de alții, nu de a-i separa.  Există multe astfel de platforme online care se hrănescu cu interacțiune umană și care nu ar rezista fără ea.

Acesta este motivul principal pentru care Wade este atras în OASIS și se deconectează din ce în ce mai greu de la sistem. Wade nu fuge de realitate din motive egoiste sau pentru că lumea este pur și simplu prea urâtă . Este pentru că distopia lumii anului 2045 nu mai poate oferi interacțiunea socială și conexiunile umane de care acesta are nevoie.

Până la urmă bătălia finală se va da între om și mașinărie, fie că vom fi în stare să mai salvăm ceva din lumea actuală în care trăim, fie că lucrurile o vor apuca pe niște căi mai puțin plăcute. Dar nu este ca și cum nu am fi fost avertizați cu vârf și îndesat.

Cu speranța că totuși realitatea virtuală va susține și ajuta lumea noastră actuală, vă așteptăm la studio pentru  a încerca alte universuri. Pentru că, până la urmă, omul este un explorator!

Come Play at Gateway!

Articol inspirat, tradus și adaptat de pe https://www.theguardian.com/film/2018/jan/02/steven-spielberg-ready-player-one-in-2045-virtual-reality-is-everyones-saviour