capela sixtina
31iul.

Capela Sixtina ajunge in realitatea virtuala

Experienţele culturale sunt din ce în ce mai prezente în VR, iar acum capodopera Capela Sixtina ajunge în realitatea virtuală. Fanii celui care a fost Michelangelo di Lodovico Buonarroti Simoni au acum ocazia să admire îndeaproape una dintre cele mai importante opere de arte ale Renaşterii târzii, totul prin intermediul tehnologiei realităţii virtuale.

Capela Sixtina se afla la Vatican şi este locul unde Papii sunt aleşi, fiind rezultatul a patru ani de muncă asiduua, în care Michelangelo a realizat peste 300 de figuri individuale în aproape două mii de metri pătraţi, figuri care includ scene din Vechiul Testament, începând cu Crearea Lumii.

Acum, toţi cei care sunt pasionaţi de arta vor putea să se bucure de frumuseţea Capelei Sixtine datorită eforturilor lui Christopher Evans, Lead Tehnical Animator la Epic Games. Il Divino: Michelangelo’s Sistine Ceiling in VR le oferă iubitorilor de artă şi frumos o randare în VR a Capelei Sixtine, care include şi 100 de locaţii clickabile şi un tur audio de o oră. Pentru a realiza această experienţă a fost nevoie de 90 de hărţi în 4K, realizate din scanări şi poze, fiecare dintre acestea având detalii extraordinare, toate montate în Unreal Engine.

Il Divino: Michelangelo’s Sistine Ceiling in VR  este o aplicaţie interactivă, aşa că e potrivită şi pentru cei care vor mai mult decât să admire opera lui Michelangelo – cele 100 de locaţii clickabile oferă un tur ghidat, narat de însuşi Evans, iar toate acestea sunt realizate cu ajutorul tehnologiei fotogrammetriei.

Momentan, experienţa este disponibilă doar în cadrul conferinţei SIGGRAPH, care a avut loc zilele trecute la Los Angeles, dar va fi disponibilă şi pentru publicul larg în cursul acestui an, pe SteamVR. Nu ne suprinde că o asemenea operă de artă apare şi în realitatea virtuală, Google are un întreg program care se ocupă cu aducerea în VR a monumentelor uitate sau distruse sau a operelor de artă. La Gateway VR Studio avem deja o asemenea experienţă disponibilă, o creaţie a lui Van Gogh, iar alte muzee merg pe aceeaşi idee şi oferă tururi virtuale ale operelor existente -cum e cazul Palatului Versailles sau muzeului Luvru.

ABOUT THE AUTHOR

didi

Leave A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.