Lectia de istorie in realitatea virtuala: Hiroshima
Pe 6 august s-au aniversat 73 de ani de la bombardamentul de la Hiroshima. Trei zile mai târziu a urmat oraşul Nagasaki, iar pentru a marca aceste evenimente, elevii japonezi au venit cu lecţia de istorie in realitatea virtuala. Cu ajutorul tehnologiei au recreat oraşul înainte şi după bombardamentele americane care au schimbat cursul celui de-al Doilea Război Mondial.
Bombele nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki au însemnat predarea japonezilor, dar la un cost uriaş, cu peste 200 de mii de morţi în total şi cu oraşe şi multe alte vieţi distruse. Dorinţa elevilor japonezi a fost să atragă atenţia asupra acestui moment şi a dezastrului pe care l-a creat pentru că aşa ceva să nu se mai întâmple.
Utilizatorii pot retrăi acele momente cu ajutorul unui headset de VR, care îi va duce înapoi în timp pe malul raului Motoyashu, înainte ca acesta să fie lovit de bombă atomică, pentru a vedea cum arată întreaga zona înainte, iar ca apoi să se îndrepte spre spitalul Shimă, unde în zilele noastre se găseşte un memorial al Păcii, o clădire rămasă suspendată în timp.
Pentru a recrea atmosfera de dinainte şi după dezastrul atomic, elevii japonezi s-au folosit şi au studiat cu atenţie fotografii şi vederi vechi şi au vorbit cu supravieţuitorii acelor zile pentru a înţelege mai bine trăirile din acele momente şi pentru a le include în lecţia de istorie in realitatea virtuala.
“When I was creating the buildings before the atomic bomb fell and after, I saw many photos of buildings that were gone. I really felt how scary atomic bombs can be, a spus unul dintre elevii implicati in acest proiect. So while creating this scenery, I felt it was really important to share this with others.”
Feedback-ul pe care elevii l-au primit a fost pozitiv, mai ales venind din partea celor care au trăit în acele zile şi care spun că le-a reuşit să recreeze atmosfera acelei perioade. Nu este singura experienţă care ne oferă de o lecţie de istorie, la Gateway VR Studio ne putem întoarce în timp cu o aplicaţie precum Historium sau Titanic VR, în dorinţa de a învăţa mai multe despre momente istorice importante sau întregi epoci. De altfel, genul acesta de aplicaţii educaţionale sunt cele care vor schimba paradigmă de învăţare, pentru că astfel elevii şi studenţii au o modalitate mi bună de înţelege şi învaţă despre concepte, idei şi momente care poate altfel le-ar fi mult mai greu de priceput pe de-a-ntregul. Am văzut deja filme în VR care ne povestesc despre viaţa lui Nelson Mandela, despre Versailles, mormintele din Valea Reginelor din Egipt sau bombardamentele din Londra anilor ’40.